360 MLQ®
Multifactor Leadership Questionnaire® 360
Chestionarul Multifactorial de Leadership 360 (360 MLQ®) permite măsurarea comportamentelor incluse în teoria gamei complete de leadership (Full Range Leadership Model), având ca avantaj asupra altor instrumente similare includerea în evaluarea componentei de leadership transformațional
Multifactor Leadership Questionnaire (Form 5X) este un chestionar scurt, de 45 de itemi, care poate fi aplicat in forma sa de autoevaluare direct persoanei evaluate, sau prin forma sa de heteroevaluare, colegilor, superiorilor, subordonatilor sau clientilor persoanei evaluate.
Administrarea MLQ
Principii ale MLQ
Chestionarul MLQ si raportul interpretativ MLQ au fost create pentru a extinde dimensiunile leadershipului, asa cum erau acestea masurate de teoriile anterioare în domeniu si pentru a oferi o forma de feedback computerizata si concisa, care sa poata fi folosita pentru dezvoltarea individuala, a echipei sau a organizatiei, dar si pentru consiliere individuala. Alte instrumente psihometrice care graviteaza în jurul leadershipului au ignorat, în general, un numar de factori cheie, precum motivatia inspirationala, prezenta în mod tipic în comportamentul leaderilor de succes. Teoriile si investigatiile mai vechi în domeniul leadershipului s-au concentrat pe identificarea si masurarea comportamentelor de conducere care se înscriu într-o arie preponderent rationala si destul de limitata, anume aceea a leadershipului tranzactional.
MLQ este asadar un pas important înainte pentru cercetatori, dar si pentru practicieni, fiind reprezentantul celui mai modern si mai validat curent în masurarea comportamentului de conducere.
Forme ale MLQ. Autoevaluare si Evaluare 360°
Chestionarul MLQ are doua forme, anume o forma de autoevaluare si o forma de heteroevaluare. Forma de autoevaluare, este completat de o persoana care are o functie de conducere sau aspira la ocuparea unei functii de conducere sau de supervizare. Aceasta persoana se evalueaza pe sine si propriile comportamente, astfel încât este concomitent si evaluat si evaluator. Aceasta forma poate fi asimilata cu un test sau inventar clasic de personalitate, centrat pe caracteristici de leadership. Forma de heteroevaluare este destinata colaboratorilor, superiorilor, colegilor si subordonatilor persoanei evaluate. Acestia îsi exprima evaluarea persoanei în cauza prin prisma diferitelor sale comportamente. Evaluatorii pot reprezenta patru niveluri organizationale diferite, de vreme ce pot fi plasati deasupra persoanei pe care o evalueaza (superior direct), la acelasi nivel cu cel evaluat (coleg), sub nivelul celui evaluat (subordonat), sau se pot afla în alt tip de relatie, cum ar fi, de exemplu, cea de client.
Dorim sa accentuam faptul ca existenta acestor forme paralele ale MLQ se constituie într-unul din cele mai serioase avantaje ale chestionarului, care astfel se transforma într-un instrument de evaluare de 360°.
Anexa MLQ
Este o resursă inestimabilă a celor care sunt interesați de parcursul științific al cercetărilor în domeniul leadershipului. Citiți mai multe despre conținutul său în prezentarea de mai jos.
MLQ scorează pe 5 dimensiuni majore și 11 scale:
Leadership transformațional
Clădește încredere (IA)
Acționează cu integritate (IB)
Inspiră pe ceilalți (IM)
Încurajează gândirea inovativă (IS)
Dezvoltă pe cei din jur (IC)
Leadership tranzacțional
Recompensează rezultatele (CR)
Leadership pasiv/evitant
Monitorizeaza greselile (MBE-A)
Combate problemele (MBE-P)
Evită implicarea (LF)
Rezultate ale leadership-ului și satisfacția legată de leadership
Generează efort suplimentar (EE)
Este eficient (EFF)
Generează satisfacție (SAT)
Abreviere | MLQ, MLQ 360 |
Data publicării | 2008 |
Populația vizată | adulții care ocupă sau aspiră la o funcție de conducere |
Forma de administrare | Individuală/Grup, Autoevaluare/Heteroevaluare |
Vârsta | peste 18 ani |
Volumul eșantionului | 2405 |
Calificarea necesară | A |
Durată | 15-20 de minute |
Tipul itemilor | itemi verbali pe o scală de tip Likert cu 5 trepte |
Numărul itemilor | 45 de itemi |
Adrese utile | Leadership și dezvoltare Personalitate Teste resurse umane și psihologia muncii |
Adaptare și etalon MLQ
În România, MLQ a fost adaptat pe baza unor studii extensive care au demarat în anul 2002, lucrându-se direct cu cea mai moderna forma a chestionarului, MLQ 5X. Traducerea chestionarului a fost realizata pe baza unor finisari consecutive de catre un numar de 8 experti. Nu s-a apelat la retroversiuni, caci indicatiile autorilor pentru traducerea chestionarului nu prevad acest lucru; de asemenea modalitatea în care MLQ a fost adaptat la alte culturi nu a fixat ca o necesitate sau un standard în adaptare traducerea pe baza unor retroversiuni consecutive. Cu toate acestea, finisari ale traducerii sau nuantari fine ale itemilor versiunii românesti a MLQ au mai fost facute în repetate rânduri, chiar si pâna în 2006.
Volumul complet al esantionului normativ românesc este de 2405 persoane. Dintre acestia, n=268 (11.14%) reprezinta leaderi care s-au autoevaluat, restul de n=2137 fiind reprezentate de diverse tipuri de heteroevaluare. Comparat cu esantionul normativ al SUA, remarcam un procent ceva mai mare de evaluari de la un nivel ierarhic inferior, însa patternul se mentine. În ansamblu, fiecare leader din esantion a întrunit un numar de 7.97 evaluari suplimentare, dintre care 1.14 provin de la superiori, 1.56 de la colegi cu nivel ierarhic comparabil si 4.92 de la subalterni.
Media de vârsta pe întregul esantion este de 38.37 ani, media de vârsta pentru leaderii evaluati fiind de 39.12 ani. Dintre leaderii evaluati, un numar de n=191 (71%) sunt de sex masculin si un numar de 77 (29%) sunt de sex feminin. Din întregul esantion, 1090 de persoane (45%) sunt de sex masculin si un numar de 1315 (55%) sunt de sex feminin.
Etaloanele rezultate din acest esantion normativ sunt de doua feluri: un etalon general national si un etalon specific pentru leaderi. Ambele pot fi aplicate la scorarea electronica a chestionarului.
Manualul românesc al MLQ
Manualul romanesc al MLQ este adaptat dupa cel american, adaptarea fiind semnata de Dragos Iliescu, Felicia Beldean si Filaret Sintion. Este un manual tehnic si interpretativ, de 180 de pagini, care trateaza atat (a) aspecte tehnice, precum fundamentele teoretice ale curentelor moderne in leadership, cu un accent asupra leadershpului transformational, generarea si dezvoltarea MLQ, aspecte legate de validitate, fidelitate, etalonare, administrarea testului etc., cat si (b) aspecte interpretative, care tin de interactiunea psihologului cu acest chestionar si de interpretarea profilurilor rezultate.
Manualul nu este disponibil decat pentru utilizatorii cu licenta, achizitia lui este obligatorie la achizita primei licente pentru un psiholog, ca parte a "Starter Kit"-ului.
Despre autorii manualului românesc al MLQ
Dragos Iliescu este doctor în psihologie si conferentiar universitar în cadrul SNSPA Bucuresti. Interesele sale graviteaza în jurul cercetarii aplicate si a psihodiagnosticului, cu trimitere spre sfera psihologiei organizationale, dar si spre cea a psihologiei consumatorului si reclamei. Este managing partner in Testcentral.
Felicia Beldean este psiholog, MSc in psihologie industriala si organizationala si consultant in cadrul filialei din Romania a unei prestigioase companii internationale de Executive Search. Interesele sale sunt concentrate asupra diagnozei organizationale, in special asupra analizei comportamentului managerial si a managementului performantelor.
Filaret Sîntion este conferentiar universitar, doctor în psihologie, seful Catedrei de psihologie la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Ovidius, Constanta. Domeniile sale de interes includ psihologia militara, psihologia sociala, psihologia organizationala, psihologia navigatorului. A publicat volumele (cartile): "Aplicatii practice de psihologie militara" (1983); "Psihologia si metodica formarii deprinderilor militare" (1987); "Cunoasterea subordonatilor" (1990); "Psihologie organizationala"(coord.) (1999); "Psihologie manageriala" (coord.) (2000); "Psihologia luptatorului (coordonator împreuna cu Horia Pitariu)" (2003)"Competenta psihosociala a liderului militar" (2005); "Metodologia cercetarii si statistica în psihologie"(2005). Peste 50 de studii si cercetari de psihologie sociala, psihologie organizationala, psihologie militara, psihologia navigatorului în reviste de prestigiu din tara si strainatate (Italia, Croatia, Republica Moldova).
Trebuie sa fii autentificat pentru a adăuga un review.
Fii primul care scrie un review