Cursul online CPI®

Cursul California Psychological Inventory (CPI®) 25 credite CPR

Inventarul Psihologic California (CPI® 260, 434) este considerat la nivel internaţional a fi cea mai completă probă de măsurare a personalităţii normale.
 
Ce este inventarul CPI?
Pe scurt, CPI este un amplu chestionar de personalitate construit pentru evaluarea comprehensivă a personalității adulte normale sau cvasi-normale. Bucurându-se de o popularitate deosebită datorită complexității și practicității sale, inventarul reunește o colecție de itemi dezvoltați empiric, în număr de 260 pentru varianta CPI 260, respectiv 434 pentru versiunea CPI 434. Scorarea itemilor se realizează pe o scală dihotomică (adevărat/fals), având o durată de 25 - 35 de minute în funcție de versiunea administrată a testului.
 
De ce să excelezi în utilizarea CPI?
 
💡 CPI este descriptiv 
Una dintre caracteristicile definitorii ale CPI este capacitatea de a descrie persoana evaluată în termeni intuitivi și accesibili, ca și când aceasta ar fi fost descrisă în mod obiectiv de către un apropiat care o cunoaște foarte bine. CPI reușește să includă în această intimă prezentare caracteristicile normale, recognoscibile, utile și importante, adaugând ceea ce contează la ceea ce este deja cunoscut despre persoana evaluată.
 
💡 CPI este comparativ
Racordarea la baza normativă permite compararea imparțială și etică cu ceilalți, iar astfel pot fi identificate și puse în valoare ariile favorabile, în funcție de scopul evaluării. Examinatorul va putea astfel descrie respondentul organizației, medicului sau consilierului educațional (doar câteva contexte) în termenii punctelor forte și al stilurilor și preferințelor personale.
 
💡 CPI este predictiv
Utilizarea de tip incremental, în care rezultatele CPI sunt combinate cu rezultatele altor evaluări aduce un aport considerabil la nivelul predicției comportamentale. În acest mod, specialistul poate interveni în eliberarea potențialul personal, accentuând preferințele personale/strategiile de succes, respectiv reducând preferințele care conduc la nereușite.
 
De ce CPI și nu un test specific?
Pentru că în 25 de minute vei afla cine este în linii mari cel din fața ta. CPI este un broadband și conține două rânduri de scale: primare și secundare. Scalele primare sunt în număr de 20, în vreme ce scalele secundare variază în funcție de variantă, de la 8 la 15. Versiunile oferite de către TestCentral includ toate cele 35 de scale, iar complexitatea evaluării este similară din punctul de vedere al cantității de informații obținute, cu aplicarea succesivă a unui număr de 35 de teste specifice, având avantajul practic al unei durate de timp de administrare mult mai reduse.
 
Din punctul de vedere al conținutului scalele pot fi grupate în șase categorii, care acoperă tot ce ți-ai putea dori să afli rapid despre particularitățile de funcționare ale persoanei:
(1) relaționarea interpersonală (7 scale interpersonale),
(2) self-management (7 scale intrapersonale),
(3) motivația și stilul de gândire (3 scale de performanță și stil cognitiv),
(4) caracteristici personale (3 scale),
(5) stilul de muncă (6 scale),
(6) scale suplimentare (9 scale).
 
Parcurgând cursul vei putea:
  • înțelege modelul teoretic care a stat la baza chestionarului;
  • realiza instructajul de administrare într-un mod care să favorizeze autodezvăluirea, în detrimentul autorecomandării;
  • stabili validitatea protocolului (A distorsionat respondentul sau a fost pe punctul de a distorsiona? Cu alte cuvinte, vei fi capabil să surprinzi eventuala suprareprezentare a punctelor forte, omiterea posibilelor limite, fie fenomenul opus.);
  • identifica stilul de viață și nivelului de satisfacție asociat cu aceasta (Această deprindere îți va asigura o imagine generală asupra contextului de interpretare.);
  • interpreta scalele individuale, atât la nivel normativ, cât și la nivel ipsativ;
  • analiza și interpreta efectul scalelor moderator asupra configurației generale a scalelor;
  • extrage informațiile obținute din interpretarea integrată și corelată a grupajelor de scale pentru a identifica patternuri în structura de personalitate;
  • emite ipoteze cu privire la motivele care conduc persoanele către diferite decizii și acțiuni;
  • înțelege procesul de interpretare ca procedeu iterativ care contribuie la emergența unui profil specific.
și vei dobândi deprinderi de predicție comportamentală.

Harrison G. Gough, Ph.D.

Dupa aproape patru ani pe care i-a petrecut în serviciul militar în timpul ultimului Razboi Mondial, Harrison Gough s-a înscris la programul doctoral al Universitatii din Minnesota unde a si primit titlul de Doctor în Psihologie în 1949.

Ulterior a acceptat sa predea la Facultatea de Psihologie a Universitatii Berkeley din California. A urmat o cariera academica stralucita pâna la retragerea sa în 1986 si înca îsi pastreaza titlul onorific de Profesor de Psihologie al Facultatii ("Professor Emeritus").

În acelasi timp, în 1956 devine co-fondator al Consulting Psychologists Press (CPP, Inc.), companie care este unul dintre cei mai mari editori de teste si furnizori de produse si servicii adresate profesionistilor centrati pe dezvoltarea personala si organizationala (detalii mai multe pot fi obtinute de cei interesati de pe http://www.cpp.com). De la aparitia CPP si pâna în 1996 Gough a fost de asemenea în consiliul director al companiei.

Harrison Gough este autorul unui numar semnificativ de inventare de personalitate printre care cele mai cunoscute sunt California Psychological Inventory (CPI), Adjective Check List (ACL), si Personnel Reaction Blank. Cel mai cunoscut dintre acestea este, de departe, CPI, publicat pentru prima oara în 1956. Efortul depus de H. G. Gough pentru rafinarea si optimizarea CPI se întinde pe durata a aproape jumatate de secol si a fost rezumat chiar de catre autor în 2002 prin publicarea unei bibliografii comprehensive a CPI care contine mai mult de 2000 de titluri de lucrari dedicate instrumentului. Cei interesati pot obtine acest compendiu bibliografic dand click aici. CPI este probabil - dupa evaluarea BUROS - cel mai puternic si complet instrument de diagnoza a personalitatii normale, adulte din cate exista in prezent.

Cariera stralucita a lui Harrison Gough în domeniul psihologiei a fost încununata recent, în aprilie 2005, când SPSP (Society for Personality and Social Psychology) cea mai mare organizatie mondiala reunind psihologi si psiho-sociologi i-a oferit doctorului Harrison Gough premiul Jack Block, oferit anual pentru contributii majore, remarcabile în psihologia personalitatii. Cei interesati vor dori poate sa stie ca Harrison Gough si Jack Block au o lunga istorie de colaborare in cercetari stiintifice, cea mai marcanta legatura dintre cei doi ilustri cercetatori plasandu-se tot pe marginea CPI, caci Jack Block este autorul California Q, un Q-Sort standardizat folosit deseori in confluenta cu CPI-ul.

Ai nevoie de mai multe informații?

Ești interesat de anumite produse și îți este necesară descrierea procedurii de achiziție?
Un membru al echipei TestCentral te va ghida, oferindu-ți toate detaliile de care ai nevoie.

Member of the
Giunti Psychometrics International Group

Associate Member of the
European Test Publishers Group

Affiliate Member of
International Test Commission

SUS