Intelligenz-Struktur-Test 2000 R este instrument de evaluare a aptitudinilor cognitive, bazat pe Meta-modelul inteligenței.
Intelligenz-Struktur-Test 2000 R (IST) este instrument de evaluare a aptitudinilor cognitive, bazat pe Meta-modelul inteligenței. IST sau în limba română, Testul Structurii Inteligenței, a fost inițial publicat în Germania în 1954, la construcția sa participând un celebru psiholog și psihometrician al anilor, Rudolf Amthauer. Varianta revizuită a IST a fost realizată ca urmare a importanței revizuirii proprietăților psihometrice și a fundamentelor teoretice ale testelor de inteligență, cât şi informarea permanentă legată de cercetările recente realizate cu acestea.
Din punct de vedere conceptual, la un nivel factorial primar IST măsoară:
- inteligența verbală,
- inteligența numerică,
- inteligența figurală şi,
- raționamentul (într-un sens mai incluziv - ca sumă a inteligenței verbale, numerice şi figurale).
Iar la nivelul ierarhic secundar, cu ajutorul modulului extensiv, testul evaluează:
- inteligența fluidă (gf),
- inteligența cristalizată (gc).
IST poate fi completat de o persoană în maxim 144 minute, deoarece modalitatea de administrare a acestui instrument presupune un timp limitat. Testul este adresat persoanelor normale cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 65 de ani.
IST este format din două module, fiecare dintre ele având două forme: forma A și forma paralelă, B în care diferă ordinea sarcinilor și a distractorilor. Indiferent de formă, chestionarul cuprinde 9 grupuri de sarcini pentru Modulul de bază și 84 de itemi pentru Modulul de cunoștințe. Itemii necesită selectarea răspunsului(urilor) corecte din variantele prezentate, fie completarea liberă cu răspunsurile considerate corecte.
Adaptarea IST în România a fost realizată pe eșantionul normativ al IST în România, cules în perioada septembrie 2010 - martie 2011 și compus din 2038 de persoane, echilibrat atent din punctul de vedere al genului, vârstei și al zonei de proveniență statistică. Caracteristicile psihometrice ale IST fac posibilă fi utilizarea testului cu încredere în luarea deciziilor cu impact major.
Materialele testului
IST utilizează următoarele materiale:
1. Manualul tehnic al instrumentului
2. Caietul de testare pentru Forma A sau Forma B ”Modulul de bază”
1. Manualul tehnic al instrumentului
2. Caietul de testare pentru Forma A sau Forma B ”Modulul de bază”
- include, pe lângă cei 180 de itemi ai testului, instrucţiunile pentru administrarea testului, dar şi un număr de exemple de itemi, care trebuie parcurse cu participantul sau participanţii la testare, înainte de începerea testului propriu-zis
3. Caietul de testare pentru Forma A sau Forma B ”Modulul extins”
- include, pe lângă cei 84 de itemi ai testului, instrucţiunile pentru administrarea testului, dar şi un număr de exemple de itemi, care trebuie parcurse cu participantul sau participanţii la testare, înainte de începerea testului propriu-zis
4. Foaia de răspuns ”Modul de bază” / ”Modul extins”
- este utilizată atât pentru înregistrarea răspunsurilor date de participant la itemii testului, cât şi pentru colectarea informaţiilor demografice
5. Foaia de scorare pentru ”Modul extins”
- este utilizată atât pentru scorarea răspunsurilor brute date de participant la itemii testului, şi pentru colectarea informaţiilor despre semnificația scorurilor înregistrate
6. Set de 6 grile transparente pentru scorare
- Include câte două șabloane pentru fiecare formă a Modului de bază
- Conține două șabloane pentru fiecare formă a Modului extins
7. Fișa de profil
- este utilizată atât pentru construirea profilului rezultat prin scorarea răspunsurilor obținute la ambele module
-
Abreviere | IST |
Data publicării | 2011 |
Populația vizată | copii, adolescenți și adulți |
Forma de administrare | Individuală/ Grup, Autoevaluare |
Vârsta | peste 14 ani |
Volumul eșantionului | 2038 |
Calificarea necesară | B |
Durată | 144 de minute (administrarea ambelor module) |
Tipul itemilor | 9 grupuri de sarcini (180 itemi) pentru Modulul de bază și 84 de itemi pentru Modulul de cunoștințe |
Numărul itemilor | 264 |
Adaptare și etalon
La adaptarea pentru țara noastră au fost realizate retroversiuni succesive, până la obținerea formei finale a IST, având ca scopuri ultime:
- asigurarea echivalenței constructului măsurat
- asigurarea echivalenței de măsurare
- asigurarea echivalenței psihologice a scorurilor
Adaptarea nu s-a făcut doar pe baza traducerii, ci a solicitat uneori modificarea sau chiar înlocuirea unor itemi, după cum urmează:
- subtestele Modulului de Bază nu au necesitat moderare lingvistică sau culturală semnificativă
- în schimb pentru Modulul Extins care conține itemi care țin de geografie și de istorie, de economie, de artă și cultură și de viață cotidiană, s-a lucrat asupra itemilor care nu erau universali, ci localizați cultural.
Traducerea independentă de către autorii variantei românești și retroversiunile ulterioare, realizate de către un număr de 6 evaluatori, au condus către o formă finală. aceasta a fost pilotată pe un eșantion restrâns de studenți. Au fost culese astfel 247 de administrări ale testului pe baza cărora au fost rulate analize psihometrice. Analizele au confirmat calitatea traducerii și nu au necesitat modificări majore ale vreunui item. A fost modificat minor un număr de variante de răspuns, nu suficient însă cât să necesite o nouă pilotare
Manualul românesc al IST
Manualul tehnic al instrumentului conține detalii despre fundamentele teoretice pe care este bazat IST, inclusiv despre modelele convergente asupra structurii inteligenței, descrierea IST și rezumatul său teoretic. De asemenea el cuprinde informații despre administrarea, scorarea şi interpretarea testului, date despre dezvoltarea celor două module ale IST şi descrierea eşantioanelor de cercetare. În cele XX pagini, manualul IST include datele despre proprietățile psihometrice ale variantei românești a testului.
Despre autorii manualului românesc al IST
Dragoș Iliescu este membru in ITC (International Test Comission) în calitate de Council, Chair of Research & Publication Committee, este doctor în psihologie și conferențiar universitar în cadrul SNSPA București. Interesele sale gravitează în jurul cercetării aplicate și a psihodiagnosticului, cu trimitere spre sfera psihologiei organizaționale, dar și spre cea a psihologiei consumatorului și reclamei.
Anda Miron este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, cu specializare în Psihologia Organizațională. În anul 2010 a obținut diploma de master în Psihologie organizațională și resurse umane. Interesele Andei sunt legate de domeniul recrutării și al selecției, în care și activează în calitate de consultant.
Anda Miron este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, cu specializare în Psihologia Organizațională. În anul 2010 a obținut diploma de master în Psihologie organizațională și resurse umane. Interesele Andei sunt legate de domeniul recrutării și al selecției, în care și activează în calitate de consultant.
Trebuie sa fii autentificat pentru a adăuga un review.
Fii primul care scrie un review