Out of Office - Revenim la birou pe data de 9 Ianuarie 2025, iar până atunci vă dorim 🎉 Sărbători Fericite 🎉 alături de cei dragi!

EQ-i® LD

EQ-i® Leadership Report

Raportul de Leadership EQ-i® (EQ-i® LD) predictiv în evaluarea leadershipului eficient și în optimizarea lui
Categorie: Cod produs: EQ-i® LD

Ce este EQ-i® LD? 

EQ-i® LD extinde înțelegerea dumneavoastră asupra leadershipului în organizații din perspectiva inteligenței emoționale (IE) și vă ajută să explorați rolul direct pe care îl joacă aceasta în prezicerea succesului de leadership. Dezvoltarea acestui raport s-a bazat atât pe teoria de leadership actuală, cât și pe cercetări empirice desfășurate cu EQ-i® pe mii de lideri la nivel internațional. Multe dintre punctele empirice importante ale acestui raport se bazează pe cercetări desfășurate la Center for Creative Leadership. Rezultatele demonstrează clar faptul că scorurile EQ-i® pot atât prezice potențialul leadershipului eficient, cât și evalua corect tăria deprinderilor cheie incluse. 

Raportul de Leadership EQ-i® (EQ-i® LD) se bazează pe faimosul BarOn Emotional Quotient Inventory® (EQ-i®), cel mai utilizat instrument dezvoltat empiric, multifactorial în măsurarea conceptului inteligenței socio-emoționale la nivel mondial. El pornește de la modelul Bar-On, conform caruia IE este formată din cinci metafactori (intrapersonal, interpersonal, managementului stresului, adaptabilitate, stare generală). Celor cinci metafactori li se subsumează 15 scale pe baza cărora este realizat profilul clasic de EQ-i®

Raportul EQ-i® LD cuprinde 40 de pagini structurate în patru părți.


Cui se adresează și pentru ce este recomandat EQ-i® LD? 

EQ-i® LD se adresează specialiștilor din business, în aria dezvoltării persoanelor care ocupă poziții de conducere. Raportul identifică puncte puternice specifice ale deprinderilor de leadership, precum și arii care necesită să fie îmbunătățite cu scopul ameliorării performanței de leadership.


Care sunt particularitățile EQ-i® LD? 

APLICABILITATEA. EQ-i® LD este aplicabil în diverse contexte, printre care leadershipul de nivel executiv, leadershipul de nivel managerial și leadershipul de nivel operațional. El examinează câteva aspecte cheie ale leadershipului. În primul rand, deprinderile de leadership sunt clasificate pe baza a trei orientări: orientarea spre oameni, orientarea spre proces și orientarea spre organizație. De asemenea, leadershipul este analizat în termenii deprinderilor și comportamentelor majore de leadership care sunt descrise drept leadership focalizat și controlat, leadership orientat spre acțiune, leadership participativ și leadership perseverent. Acești patru piloni funcționali contribuie în grade variate la cele trei orientări de leadership.

COMPATIBIL EQ-i®. Raportul de leadership poate fi generat pe baza unei autoevaluări clasice cu ajutorul EQ-i®.

Scalele EQ-i® 

EQ-i® cuprinde 15 scale și oferă 15 scoruri corespunzătoare acestora, precum și cinci scoruri compozite (corespunzătoare celor 5 meta-factori) și un coeficient de inteligență emoțională (EQ) total. 

Scalele EQ-i® și scalele compozite corespunzătoare sunt:

  • Componentele intrapersonale: Demnitate personala (SR), Conștiință de sine emoțională (ES), Asertivitate (AS), Independență (IN), Autoactualizare (SA)
  • Componentele interpersonale: Empatie (EM), Responsabilitate socială (RE), Relaționare interpersonală (IR)
  • Componentele adaptabilității: Testarea realității (RT), Flexibilitate (FL), Rezolvarea de probleme (PS)
  • Componentele managementului stresului: Toleranța la stres (ST), Controlul impulsurilor (IC)
  • Componentele stării generale: Optimism (OP), Fericire (HA)

Suplimentar față de aceste scoruri, EQ-i® mai oferă patru scoruri de validitate a protocolului.


Profilul EQ-i® LD

Raportul de leadership cuprinde patru secțiuni:

  • 1. Introducere (în care sunt prezentate fundamentul teoretic, viziunea EQ-i asupra Leadershipului, cât și modul de a utiliza raportul).
  • 2. Profilul executiv (oferă indicatorii și profilurile pentru orientările de leadership și pilonii comportamentali și discută componentele specifice ale IE care influențează aceste constructe. Se continuă apoi cu profilul EQ-i și cu interpretările pentru componentele relevante ale EI în termenii potențialului de leadership și al potențialului de devianță (derailment).
  • 3. Descrierea detaliată a profilului (se concentrează asupra descrierilor scorurilor obținute pentru fiecare scală de leadership, dar și asupra punctelor puternice și respectiv a punctelor slabe, se explică potențialul pentru performanța deosebită, potențialul de devianță și sunt date sugestii de îmbunătățire a deprinderilor, abilităților și competențelor de leadership).
  • 4. Secțiunea de dezvoltare (oferă recomandări pentru dezvoltarea ulterioară, strategii specifice pentru îmbunătățirea deprinderilor de leadership, precum și un plan de acțiune pe care persoana evaluată îl poate utiliza pentru a concepe pași care să o ajute în atingerea obiectivelor de leadership).
Revizie BUROS DA, reviewed in J. F. Carlson, K. F. Geisinger, & J. L. Jonson (Eds.), The nineteenth mental measurements yearbook.
Abreviere EQ-i® LD
Data publicării 2010
Populația vizată persoane adulte care ocupă o poziție de leader
Vârsta peste 14 ani
Volumul eșantionului 1400
Calificarea necesară B
Tipul itemilor itemi scorați pe o scală Likert cu 5 trepte
Numărul itemilor 133

Reuven Bar-On, PhD

Dr. Reuven Bar-On este psiholog clinician din 1972, când a obținut diploma de master în psihologie la Pepperdine University în Statele Unite. A obținut titlul de Doctor în psihologie la Rhodes University în Africa de Sud, iar în prezent este profesor la University of Texas Medical Branch, unde coordonează cercetări în domeniul inteligentei emoționale. Pe lângă coordonarea de cercetări și susținerea de conferințe referitoare la inteligența emoțională, Dr. Bar-On supervizează de mai mulți ani cercetările studenților în acest domeniu. A mai fost, printre altele, și profesor la Universitatea din Tel Aviv, iar între 1978 și 1989 a fost ofițer în cadrul Mental Division al Forțelor Armate Israeliene.

Este de asemenea asociat cu CASEL (Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning) la University of Illinois. Recent a fost invitat ca și senior consultant în domeniul evaluării inteligenței emoționale la CSEE (Center for Social and Emotional Education) din New York. De asemenea, în 1998 a fost acceptat în Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations (CREIO, Rutgers University), drept primul membru nefondator.

Dr. Bar-On este expert recunoscut internațional și pionier în domeniul inteligenței emoționale și a fost implicat în definirea, măsurarea și aplicarea diverselor aspecte ale acestui construct începând din 1980. Modelul Bar-On este descris ca unul dintre cele mai importante abordări ale inteligenței emoționale în Encyclopedia of Applied Psychology a lui Spielberger (2004). A inventat termenul E.Q. (coeficient de inteligență emoțională) în 1985, în lucrarea sa de Doctorat, pentru a descrie abordarea sa asupra evaluării funcționării emoționale și funcționale. Ideea unui coeficient de inteligență emoțională a fost dezvoltată mai formal într-o prezentare (The Era of the EQ: Defining and Assessing Emotional Intelligence), prezentată în Convenția Anuală a American Psychological Association de la Toronto din August 1996.

A creat EQ-i, care este primul test de inteligență emoțională publicat de către un editor de teste (1997) și evaluat de specialiști în Buros Mental Measurement Yearbook (1999). Este co-autor al BarOn EQ-YV, primul test comercial menit să evalueze comportamentul inteligent emoțional și social la copii (2000), test care a fost selectat de către psihologii de la Oxford University drept testul recomandat pentru utilizarea competențelor emoționale și sociale ale copiilor în școlile din Marea Britanie (2003). A fost co-editor al Handbook of Emotional Intelligence (2000) și al Educating People to Be Emotionally Intelligent (2006). Pe baza unui manual de training, a scris împreună cu Richard Handley primul program de training online menit sa îmbunătățească competențele și deprinderile de inteligență emoțională, denumit Optimizing People (1999). Împreună cu Dr. Handley a dezvoltat de asemenea EQ-360 și EQ-Interview (2003), două teste suplimentare de inteligență emoțională.

Dr. Bar-On a fost implicat în numeroase proiecte de cercetare referitoare la inteligența emoțională în ultimii 25 de ani. Este de asemenea implicat în elaborarea de modele ale inteligenței emoționale pentru prezicerea performanței utilizate în selecție, training și planificare. Este de asemenea membru în comitetele editoriale al Journal of Humanities, South African Journal of Education și South South African Journal Sciences and Technology.

Eșantionul normativ al EQ-i® 

Traducerea în română a EQ-i a fost realizată prin procedeul traducere-retroversiune, sub supervizarea autorului (Reuven Bar-On, PhD) și a editorului internațional al testului (Multi-Health Systems, Inc.). Traducerea inițială a fost realizată de primii doi dintre autorii adaptării testului (Dragoș Iliescu, PhD și Raluca Livinți, PhD). Au fost necesare patru cicluri de retroversiune-finisare-retraducere, realizate în perioada noiembrie 2007-martie 2008, pentru a ajunge la versiunea actuală a testului, care este considerata versiunea românească oficială. 

Eşantionul normativ românesc al EQ-i este format din N=1600 de persoane, dintre care 798 (49.88%) sunt de gen masculin şi 802 (50.12%) de gen feminin. Datele au selectate printr-o procedură statistică de eşantionare pe cote dintr-o bază de date disponibilă de peste 3000 de persoane, această abordare având scopul de a genera un eşantion cât mai echilibrat din punct de vedere statistic. Datele au fost culese între 1 august 2007 şi 1 februarie 2009 prin aplicarea chestionarului de către operatori de interviu şi de către psihologi şi pedagogi în cadrul activităţii lor curente. În toate cazurile, participanţilor li s-a explicat scopul de cercetare al aplicării şi s-a obţinut de la aceştia consimţământul informat. Toate administrările au fost făcute în format creion-hârtie. Vârsta persoanelor incluse în eşantionul normativ a fost cuprinsă între 16 şi 88 de ani, cu o medie de 36.45 ani (SD=15.29).

Fii primul care scrie un review

Achiziționează acest produs

Ai nevoie de mai multe informații?

Ești interesat de anumite produse și îți este necesară descrierea procedurii de achiziție?
Un membru al echipei TestCentral te va ghida, oferindu-ți toate detaliile de care ai nevoie.

Member of the
Giunti Psychometrics International Group

Associate Member of the
European Test Publishers Group

Affiliate Member of
International Test Commission

SUS