PCRI™

Parent-Child Relationship Inventory™

Inventarul Relației Părinte-Copil

Categorie: Cod produs: PCRI™

Ce este PCRI™? 

PCRI™ a fost dezvoltat pentru a oferi o imagine clară a modului în care părinții se simt cu privire la copiii lor și la sarcina de a fi părinte. Acest instrument aduce o perspectivă normativ-comparativă evaluării calitative a interacțiunilor părinte-copil. Itemii săi au fost selectați pentru a măsura o gamă largă de tendințe de parenting și comportamente legate de parenting. Unii dintre itemi prezintă atitudini generale față de a fi părinte, iar alții sunt concepuți să obțină răspunsuri specifice relației unui părinte cu un anumit copil.

PCRI™ include șapte scale de conținut: Susținere parentală, Implicare, Comunicare, Stabilirea limitelor, Autonomie, Orientarea rolurilor, Satisfacția parentală și doi indici de validitate: Dezirabilitatea socială și Indicele de inconsistență. Cei 78 de itemi pot fi administrați în aproximativ 15 minute și se adresează părintilor de copii în vârstă de 2-19 ani. 

Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului.


Cui se adresează și pentru ce este recomandat PCRI™? 

PCRI™ este deosebit de util specialiștilor care își desfășoară activitatea în domeniul clinic, al consilierii și psihoterapiei familiale, în domeniul școlar, cât și în domeniul expertizei psihologice judiciare, fiind un instrument de clasă B (destinat celor licențiați ca psihologi, fie cu expertiză în psihometrie sau competențe dobândite în arii asociate). Acesta facilitează evaluarea și abordarea problemelor legate de relația părinte‑copil, oferind orientare și sprijin atât părinților, cât și specialiștilor, în îmbunătățirea acestei relații. De asemenea, PCRI™ este un instrument valoros în domeniul cercetării, contribuind la dezvoltarea unor intervenții și strategii mai eficiente. 

Datorită naturii sale multidimensionale, PCRI™ identifică zone specifice de dificultate între părinți și copii. Prin cuantificarea aspectelor interacțiunilor dintre părinți și copii, instrumentul face posibilă verificarea ipotezelor clinice privind tulburările individuale și familiale pe baza unor date obiective, putând fi de exemplu utilizat și în litigiile privind exercitarea autorității părintești, în evaluarea atitudinilor parentale, a interacțiunilor famililale, a abuzului sexual/fizic și a neglijenței asupra copiilor șamd.


Care sunt particularitățile PCRI™? 

AVIZAREA CPR. PCRI™ este avizat de către de către Colegiul Psihologilor din România pe perioadă nedeterminată.

ÎN CO-ADMINISTRARE. Alături de Child Sexual Behavior Inventory (CSBI), de Parenting Stress Index (PSI) și de Uniform Child Custody Evaluation System (UCCES), Parent-Child Relationship Inventory (PCRI™) este esențial pentru evaluarea abuzului asupra copiilor, a dificultăților legate de relația părinte-copil, a factorilor de risc asociați stresului parental, precum și a problematicilor individuale și familiale care se traduc în conflictualitate parentală în contextul divorțului. Aceste instrumente abordează teme critice și de mare importanță în activitatea psihologilor clinicieni, în special a celor care activează în domeniul expertizei psihologice judiciare, dar și în alte arii conexe.

DIADA PARENTALĂ. Într-o epocă în care se așteaptă din ce în ce mai mult ca tații să aibă un rol activ în creșterea copiilor, PCRI™ măsoară în mod explicit atitudinile și comportamentele, atât ale mamelor, cât și ale taților. Se presupune că PCRI™ va fi administrat cuplurilor, incluzând norme separate pentru mame și tați.

Scalele PCRI™ 

PCRI este un chestionar cu 78 de itemi, șapte scale de conținut și doi indici de validitate, (Dezirabilitate socială, SOC) și Inconsistență, INC).

  • Scala Susținere Parentală (SUP) constă în 9 itemi care evaluează nivelul de sprijin emoțional și social de care beneficiază părintele.
  • Scala Satisfacție Parentală (SAT) constă în 10 itemi care măsoară gradul de plăcere și de împlinire pe care o persoană îl obține din calitatea de părinte.
  • Scala Implicare (INV) constă în 14 itemi care măsoară nivelul de interacțiune a părintelui cu copilul său și nivelul la care acesta își cunoaște copilul.
  • Scala Comunicare (COM) constă în 9 itemi formulați pozitiv care evaluează percepția părintelui cu privire la cât de eficient comunică cu copilul.
  • Scala Stabilirea Limitelor (LIM) constă în 12 itemi, toți formulați negativ, care se concentrează pe experiența părintelui privind disciplinarea copilului.
  • Scala Autonomie (AUT) constă în 10 itemi care evaluează capacitatea unui părinte de a permite independența copilului.
  • Scala Orientarea Rolurilor (ROL) constă în 9 itemi care evaluează atitudinile părinților cu privire la rolurile de gen în parenting.

Profiluri demonstrative PCRI™



Revizie BUROS DA, reviewed in J. C. Impara & B. S. Plake (Eds.), The thirteenth mental measurements yearbook.
Abreviere PCRI™
Data publicării 2024
Populația vizată părinți de copii și adolescenți (2-19 ani)
Forma de administrare administrare creion-hârtie/online, individual sau grup, cotare online
Vârsta părinți (18 - +61 ani); copii (2 - 19 ani)
Volumul eșantionului 861
Calificarea necesară B
Durată 15 minute
Tipul itemilor enunțuri, scală likert cu 4 trepte (de la acord puternic la dezacord puternic)
Numărul itemilor 78

Anthony B. GERARD, PhD

Psiholog, autor al Parent-Child Relationship Inventory™ (PCRI™)

Eșantionul normativ al PCRI™ 

Normarea testului PCRI în România a fost bazată pe un eșantion de 887 persoane, ca parte a unui proiect de cercetare mai complex, care tinde la co-normarea unui număr de patru instrumente ce vizează domeniul evaluării clinice și judiciare pe populația României. Participanții au fost selectați pe baza unor variabile clar stabilite pentru acest instrument. Participanții nu au fost remunerați pentru participarea la studiu. Eșantionul normativ românesc al PCRI este format din evaluări ale părinților (N = 887), dintre care 785 (89%) de gen feminin și 102 (11%) de gen masculin. Distribuția eșantionului în funcție de zona statistică a fost realizată pentru a asigura reprezentativitatea în raport cu populația generală a României, iar mai multe detalii sunt disponibile în cadrulu manualului testului.

Fii primul care scrie un review

Achiziționează acest produs

Ai nevoie de mai multe informații?

Ești interesat de anumite produse și îți este necesară descrierea procedurii de achiziție?
Un membru al echipei TestCentral te va ghida, oferindu-ți toate detaliile de care ai nevoie.

Member of the
Giunti Psychometrics International Group

Associate Member of the
European Test Publishers Group

Affiliate Member of
International Test Commission

SUS