Out of Office - Revenim la birou pe data de 9 Ianuarie 2025, iar până atunci vă dorim 🎉 Sărbători Fericite 🎉 alături de cei dragi!

ADOS®

Autism Disorder Observation Schedule ®

Programul de Observație pentru Diagnosticul Autismului (ADOS®) este versiunea inițială a ADOS®-2, recunoscut la nivel internațional, alături de ADI®-R și SCQ®, drept standardul de aur în evaluarea autismului

Categorie: Cod produs: ADOS®

Ce este ADOS®? 

ADOS® este o evaluare semi-structurată care poate fi utilizată pentru a evalua aproape orice persoană suspectată că ar avea autism, de la copii care nu vorbesc deloc la adulți care sunt fluenți verbal. ADOS® cuprinde diverse activități care permit observarea comportamentelor sociale și de comunicare asociate cu diagnosticul de tulburare generalizată de dezvoltare. 

ADOS® constă în patru module. Fiecare modul are propriul protocol care conţine un program de activităţi destinat evaluării copiilor sau adulţilor aflaţi la diferite nivele de dezvoltare a limbajului, pornind de la “fără capacitatea de exprimare sau receptare a limbajului” la “fluent verbal”. Pe parcursul administrării fiecăruia dintre modulele ADOS®, este necesară luarea de notiţe. Evaluările generale sunt realizate imediat după administrare, chiar dacă sesiunea este înregistrată. Aceste evaluări sunt folosite apoi pentru a formula un diagnostic prin intermediul algoritmului de diagnosticare, oferit pentru fiecare modul. 

Aşadar, ADOS® cuprinde o perioadă de observaţie de 30-45 de minute, în care examinatorul prezintă persoanei evaluate numeroase oportunităţi de a exprima comportamentele de interes pentru diagnosticul tulburărilor din spectrul autismului prin “simulări” sociale standard pentru comunicare şi interacţiune socială. Scorurile care se constituie în praguri de delimitare sunt oferite atât pentru diagnosticul extins al întregului spectru al autismului (PDD / TPD / autism atipic etc.), cât și pentru conceptualizarea tradițională, limitată a autismului. Cuprinzând materiale și etaloane standardizate, ADOS® oferă o măsură a tulburărilor din spectrul autismului care nu sunt afectate de limbaj.

Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului. 


Cui se adresează și pentru ce este recomandat ADOS®? 

ADOS® este un instrument indispensabil oricărui specialist care lucrează cu pacienţi cu TSA, constituind reperul principal în ceea ce priveşte diagnosticul şi evaluarea clinică validată ştiinţific a celui care se încadrează în acest spectru. Medici, psihologi clinicieni, terapeuți pot utiliza rezultatele ADOS® pentru diagnostic, intervenție și planificarea tratamentului. Deoarece poate fi utilizat cu o gamă largă de copii și adulți, ADOS® este un ajutor esențial pentru orice spital, clinică sau școală care servește indivizi cu tulburări de dezvoltare. 


Care sunt particularitățile ADOS®?

SISTEMATIZAREA ÎN OBSERVAȚIE ȘI CODARE. Versiunea curentă a ADOS® este produsul direct al îmbinării a două instrumente similare, însă spre deosebire de instrumentele anterioare, toate scorurile din ADOS® sunt atribuite după ce este administrat programul; se iau notiţe pe parcursul sarcinilor specifice, iar cotarea vizează întregul program. Punctul forte al ADOS® îl constituie standardizarea metodelor şi a codării. Interpretarea scorurilor ADOS® se bazează pe asumpţia că a fost cules un eşantion valid de comportamente, că un eşantion similar de comportamente generate prin activităţile ADOS® poate fi generat şi de un alt examinator la un alt moment, iar examinatorul poate coda aceste comportamente într-o manieră asemănătoare cu alţi examinatori, folosind aceleaşi coduri. Formatul bazat pe alegerea unuia dintre cele patru Module a fost ales din dorinţa de a evalua abilităţile sociale şi de comunicare cât mai independent cu putinţă de nivelul absolut de întârziere în dezvoltarea limbajului.


Începând cu anul 2021, recomandăm utilizarea versiunii revizuite a testului: ADOS®-2 (Autism Diagnostic Observation Schedule®, Second Edition) care include o serie de optimizări relevante în diagnosticul TSA. Produsele consumabile ADOS® redate în lista de prețuri de mai jos pot fi achiziționate doar de către utilizatorii care dețin deja licența ADOS®.

Scalele ADOS® 

Pentru fiecare modul sunt redate sarcinile și activitățile standard pentru codarea dimensiunilor diagnostice:

  • MODULUL 1. Înainte de vorbire / Cuvinte singulare include activitățile: 1. Joc liber; 2. Răspunsul la strigarea pe nume; 3. Răspunsul la atenţia împărtăşită („joint attention”); 4. Jocul cu baloane de săpun; 5. Anticiparea unei rutine cu obiecte; 6. Zâmbet social de răspuns; 7. Anticiparea unei rutine sociale; 8. Imitaţia funcţională şi simbolică; 9. Petrecere aniversară; 10. Gustare. 
  • MODULUL 2. Vorbire în propoziţii include activitățile: 1. Sarcina de construcţie; 2. Răspunsul la strigarea pe nume; 3. Jocul simbolic/„de-a...”; 4. Joc interactiv; 5. Conversaţie; 6. Răspunsul la atenţia împărtăşită („joint attention”); 7. Sarcina de demonstraţie; 8. Descrierea unei imagini; 9. Spunerea unei poveşti dintr-o carte; 10. Joc liber; 11. Petrecere aniversară; 12. Gustare; 13. Anticiparea unei rutine cu un obiect; 14. Jocul cu baloane de săpun.
  • MODULUL 3. Limbaj fluent - Copil/Adolescent include activitățile: 1. Sarcina de construcţie; 2. Jocul simbolic/ „de-a...”; 3. Joc interactiv; 4. Sarcina de demonstraţie; 5. Descrierea unei imagini; 6. Spunerea unei poveşti dintr-o carte; 7. Benzi desenate; 8. Conversaţie şi expunere; 9. Emoţii; 10. Dificultăţi şi neplăceri sociale; 11. Pauze; 12. Prieteni şi căsătorie; 13. Singurătate; 14. Crearea unei poveşti.
  • MODULUL 4. Limbaj fluent - Adolescent/Adult include activitățile: 1. Sarcina de construcţie (opţional); 2. Spunerea unei poveşti dintr-o carte; 3. Descrierea unei imagini (opţional); 4. Conversaţie şi expunere; 5. Muncă sau şcoală în prezent (opţional); 6. Dificultăţi şi neplăceri sociale; 7. Emoţii; 8. Sarcina de demonstraţie; 9. Benzi desenate (opţional); 10. Pauze; 11. Viaţa de zi cu zi (opţional); 12. Prieteni şi căsătorie; 13. Singurătate; 14. Planuri şi speranţe; 15. Crearea unei poveşti.


În imaginea alăturată sunt redate dimensiunile compatibile DSM și ICD, în funcție de care sunt codate observațiile:

Dimensiunile ADOS

Abreviere ADOS®
Data publicării 2009
Populația vizată copii, adolescenți și adulți asupra cărora există o suspiciune de autism
Forma de administrare Individual
Vârsta peste 2 ani
Calificarea necesară C
Durată 30-45 minute (în funcție de modulul ales)
Tipul itemilor fizici, kit instrumentar/stimuli
Numărul itemilor 4 module cu un număr variat de activități

Catherine Lord, Ph.D.

Catherine Lord este Profesor Universitar la University of Michigan, unde ţine cursuri de psihologie şi psihiatrie şi Senior Scientist la Center for Human Growth and Development în cadrul aceleiaşi universităţi. Este psiholog clinician specializat în diagnoza, dezvoltarea socială şi a comunicării şi intervenţia în tulburările din spectrul autist. Este Director al Autism & Communication Disorders Center şi Profesor universitar la College of Literature, Science & Arts.

Este recunoscută pentru studiile longitudinale desfăşurate pe tema copiilor cu autism, precum şi pentru rolul său în dezvoltarea de instrumente destinate diagnosticării autismului utilizate în prezent în practică şi cercetare în toată lumea.

Dr. Lord este Preşedinte al Early Intervention in Autism Committee al National Academy of Science. A primit Irving B. Harris Early Childhood Lecture Award în 2004 şi a fost finalistă pentru New York University Child Study Center Scientific Achievement Award in 2005.

Dr. Lord a lucrat anterior la University of North Carolina, University of Minnesota, University of Alberta, London Medical Research Council Child and Adolescent Psychiatry Unit, Harvard University (Children’s Hospital) şi University of Chicago.

Michael Rutter, M.D., FRS

Sir Michael Rutter este Profesor Universitar în domeniul psihopatologiei dezvoltării la Institute of Psychiatry, Kings College, London. Este primul consultant în domeniul psihiatriei copilului din Marea Britanie.

A fost psihiatru consultant la Maudsley Hospital din 1966 până în 1998 şi a predat psihiatria copilului la Institute of Psychiatry între 1973 şi 1998. Dr. Rutter este recunoscut pentru contribuţiile sale la punerea bazelor psihiatriei copilului ca specialitate medicală şi biopsihosocială cu o bază ştiinţifică puternică. A înfiinţat Medical Research Council Child Psychiatry Research Unit în 1984 şi Social, Genetic and Developmental Psychiatry Research Centre zece ani mai târziu, fiind Director onorific până în 1998. Scopul centrului este să construiască o punte între înnăscut (genetică) şi dobândit (mediu) în interacţiunea în dezvoltarea comportamentului uman complex, cum ar fi depresia şi ADHD la copii.

Printre interesele sale de cercetare s-au numărat genetica autismului, efectul deprivării timpurii a copiilor, depresia, studiul influenţelor şcolare şi de mediu asupra comportamentului copiilor. Prezintă de asemenea un interes special pentru efectul combinat al factorilor de risc genetic şi psihosocial. A publicat aproape 40 de lucrări şi peste 400 de capitole şi articole în reviste ştiinţifice. A fost editorul european al Journal of Autism and Developmental Disorders între 1974 şi 1994. A fost Deputy Chairman al Wellcome Trust între 1999 şi 2004. A făcut parte dintre administratorii Nuffield Foundation între 1992 şi 2007.

Sir Michael Rutter a fost făcut cavaler în 1992 şi este membru onorific al British Academy, membru al Royal Society şi membru fondator al Academia Europaea şi al Academy of Medical Sciences. Michael Rutter Centre for Children and Adolescents de la Maudsley Hospital din Londra a fost numit în onoarea sa.

Pamela DiLavore, Ph.D.

Pamela C. DiLavore activează în cadrul diviziei TEACCH (Treatment and Education of Autistic and related Communication-handicaped Children) a University of North Carolina. A absolvit studiile de licență în domeniul educației speciale la Indiana University, în 1978 și a primit titlul de Doctor la University of North Carolina. 

Susan Risi, Ph.D.

Susan Risi este Research Coordinator în cadrul Autism & Communicaton Disorders Center al University of Michigan. Este psiholog, având calificari în psihologie clinică și psihologia copilului obținute la Florida State University. A publicat lucrări în ariile relațiilor dintre copii și a diagnosticului tulburărilor din spectrul autismului. În trecut a lucrat la University of Chicago și University of New Mexico. 

Adaptarea ADOS® în România

Adaptarea ADOS® în România s-a desfășurat în perioada septembrie 2009-iulie 2010, fiind realizată de către Dr. Daniel David și echipa acestuia. Adaptarea a fost efectuată prin cicluri de traduceri și retroversiuni consecutive, fiind nevoie de două astfel de cicluri pentru a fi considerată adecvata și echivalentă cu originalul. Varianta finală a primit aprobarea Dr. Deborah Anderson, membră a echipei Prof. Catherine Lord. 

ADOS® se bazează pe itemi critici, adică pe simptomele autismului din DSM-IV. Aceste comportamente sunt rare la persoanele neafectate de autism. Rezultatele sunt categoriale, existând puncte limită pentru autism și pentru tulburările din spectrul autismului. Rezultatele nu sunt bazate pe scale și norme și prin urmare nu a fost necesară studierea unui eșantion normativ. 

Fii primul care scrie un review

Achiziționează acest produs

Ai nevoie de mai multe informații?

Ești interesat de anumite produse și îți este necesară descrierea procedurii de achiziție?
Un membru al echipei TestCentral te va ghida, oferindu-ți toate detaliile de care ai nevoie.

Member of the
Giunti Psychometrics International Group

Associate Member of the
European Test Publishers Group

Affiliate Member of
International Test Commission

SUS