Lucrarea de faţă este rezultatul unui deceniu de eforturi destinate punerii în circulaţie a unui instrument menit diagnozei dezvoltării infantile pentru perioada 3 - 7 ani.
În anul 2005, în urma unei solicitări venite de la Inspectoratul Școlar Judeţean Brașov domnul profesor Aurel Clinciu a fost implicat în programul educaţional Generalizarea grupei pregătitoare în învăţământul preșcolar din România cu solicitarea expresă de a crea un instrument valid de apreciere a maturităţii motorii și cognitive a copilului din grupa mare și pregătitoare în vederea intrării în școala de masă. Această primă lucrare, apărută la Editura Psihomedia din Sibiu, aprecia aptitudinea pentru școlaritate a preșcolarului mare utilizând un demers complex. Pe de o parte, au fost utilizate date rezultate direct din testarea psihologică a copilului prin ceea ce am numit Metodă de determinare a nivelului dezvoltării motorii și cognitive a preșcolarului mare. Pe de altă parte, au fost utilizate date rezultate dintr-o Fișă standardizată de observare și caracterizare psihopedagogică a copilului de grădiniţă, care și-a propus să valorifice informaţia capitalizată de educatoare de-a lungul anilor petrecuţi cu copilul evaluat. Această primă sinteză metodologică a devenit nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat întregul demers.
Dar, deși conservă structura originară a Metodei și Fișei, lucrarea de faţă reprezintă în același timp mult mai mult. Iată, în continuare, argumentele care susţin această afirmaţie. În cei 10 ani de la lansarea instrumentului acesta a cunoscut o difuziune naţională și o utilizare largă, în scopuri foarte diverse. Instrumentul a fost utilizat pentru câteva lucrări de licenţă sau disertaţii masterale și a servit ca bază de lucru cu studenţii de la facultatea de profil a Universităţii „Transilvania” din Brașov. Ca urmare a acestui fapt, a rezultat o cantitate impresionantă de date relative la fidelitatea și validitatea sa, date care sunt încorporate în structura acestei lucrări, conferind întregului demers consistenţă, coerenţă și complexitate.
În al doilea rând, deși identică structural cu formula precedentului instrument, abordarea actuală are în vedere întregul spectru al vârstelor de grădiniţă. Scopul său principal nu mai este doar acela de a aprecia aptitudinea pentru școlaritate, ci monitorizarea atentă a dezvoltării infantile a copilului de grădiniţă, pe secvenţa vârstelor de la 4 la 7 ani.
În al treilea rând, în spatele acestui instrument stau două eșantioane largi, unul reprezentativ naţional, care a furnizat datele normative pentru cele opt regiuni geografi ce ale României în anul 2015, la care se adaugă un eșantion local de rezervă, foarte extins numeric, reprezentativ pentru Ţara Bârsei, care a furnizat un termen de comparaţie solid privitor la stabilitatea structurală și la caracteristicile psihometrice ale Metodei și Fișei.
În al patrulea rând, scopul instrumentului a devenit unul mult mai generos, și anume acela de a fi elementul de legătură între familie, educatoare, învăţătoare, medic, autoritatea tutelară și oricare altă componentă a lanţului de persoane și instituţii gravitând în jurul copilului și a dezvoltării acestuia. Acum, scopul său de bază nu mai este doar cel diagnostic, ci și cel de prevenţie și recuperare timpurie în zona dezvoltării infantile. Pentru aceasta, instrumentul propune trecerea de la testarea psihologică clasică la evaluarea psihologică modernă, fiind de tipul multitrăsătură – multimetodă. Astfel, instrumentul măsoară aspecte cognitive și noncognitive (motrice), aspecte emoţional-afective și sociale (dinamice), alături de trăsături structurale ale dezvoltării infantile. Sursele de informaţie converg coerent dinspre psihologul de grădiniţă, educatoare, institutoare/învăţătoare, asistentă medicală și părinte, finalmente propunând o imagine multifaţetată asupra dezvoltării copilului de grădiniţă.
În același timp, instrumentul prezentat în paginile acesui manual poate avea două niveluri de utilizare: unul comun, accesibil în mod egal educatoarei, învăţătoarei, asistentei sociale, asistentei medicale și medicului. Un al doilea nivel de utilizare este cel expert, rezervat doar psihologilor calificaţi. Pentru acest al doilea nivel a existat o preocupare susţinută de a include în manual norme diferenţiate după criteriile vârstă și gen. Aceste norme respectă ele însele un dublu standard de calitate. Pe de o parte sunt furnizate normele în stanine, la care se raportează subtestele Metodei, subcapitolele Fișei și celor două arii din zonele acestor instrumente. Staninele oferă o imagine de tip screening, maniabilă, dar mai grosieră, privind dezvoltarea infantilă în zonele considerate. Există o a doua categorie de etaloane, elaborate în unităţi de Coeficienţi de Dezvoltare (QD), cu media de 100 și abaterea standard de 15, care oferă o imagine mult mai fină și mai nuanţată asupra dezvoltării în zona scorurilor globale de la Metodă și Fișă, considerate separat, ţinând cont de nivelul de vârstă și de apartenenţa de gen. Prin acest tip de etalonare se urmărește diagnoza de fineţe în zona urmăririii și recuperării deficitelor globale de dezvoltare detectate de cele două instrumente.
Finalmente trebuie adăugat un lucru extrem de important. Deși nivelul de performanţă exprimată de ambele instrumente este semnificativ asociat cu nivelul studiilor parentale și cu mediul de apartenenţă, stratificarea eșantionului reprezenatativ naţional nu a putut ţine cont de aceste două aspecte. În schimb, diferenţele aduse de apartenenţa de gen sunt masive și semnificativ de mari în favoarea genului feminin, atât la Metodă, cât și la Fișă și subcomponentele acestora. Se poate da acum răspunsul la întrebarea care marchează studiile de specialitate despre realizarea școlară, studii care semnalează de decenii mai multă subrealizare, abandon și inadaptare școlară la băieţi. Lucrarea de faţă indică cu precizie că debutul acestor fenomene este simultan cu debutul scolarizării. Încă de la start, aptitudinea pentru școlarizare este semnificativ mai bună pentru fete, fie că aceasta se referă la motricitatea de fineţe, la desen, la comunicare, la maturizarea social-emoţională sau la nivelul autocontrolului impulsurilor din zona temperamentului sau din cea caracterială. În consecinţă, prevenţia acestor fenomene dezadaptative trebuie să ţină cont de apartenenţa de gen și să înceapă dinainte de debutul școlarizării.
