Stima de sine. Este benefic să urmărim creșterea stimei de sine? Alternative ale ei – acceptarea necondiționată (partea a V-a)

01/09/2017

Partea întunecată a stimei de sine înalte, dar nejustificate. Mecanisme explicative

Contrar viziunii tradiționaliste și a numeroaselor studii publicate în anii 90, se pare că unul din factorii asociați cu violență și agresivitate este stima de sine înaltă, dar exagerată, și nu o imagine de sine negativă. Un articol de tip review publicat de renumitul psiholog Baumeister evidențiază această legătură dintre egotism (narcisism) și violență (Baumeister, Smart & Boden, 1996). Egotismul, conform DEX, reprezintă o ”atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanțe exagerate propriei persoane”. Din punct de vedere psihologic, egotismul poate fi definit ca o evaluare exagerat de pozitivă a propriei persoane, nefondată și poate fi echivalat cu trăsăturile de personalitate narcisistice. Studiile arată că, o persoană cu o imagine de sine excesiv de pozitivă, care este disputată sau combătută, prezintă un risc mult mai mare de a răspunde agresiv decât o persoană cu o imagine negativă de sine.

Este important de menționat faptul că între cele două variabile nu s-a demonstrat o relație de cauzalitate, așadar nu putem spune că stima de sine înaltă, dar nefondată cauzează actele agresive. Există o sumedenie de factori care contribuie la apariția agresivității, iar articolul de față evidențiază doar asocierea pozitivă dintre narcisism și violență, alături de mecanisme care explică această corelație.

O explicație a acestei legături este faptul că numeroase episoade violente implică un grad ridicat de risc, iar o imagine pozitivă de sine oferă încrederea necesară de a confrunta o astfel de situație. Astfel, persoanele narcisistice e mai probabil să asume că vor câștiga disputa, drept pentru care sunt mai dispuse să inițieze astfel de acțiuni periculoase.

Așadar, un factor asociat cu violența este o stimă de sine înaltă combinată cu amenințarea sinelui. Când viziunile favorabile despre sine sunt chestionate, contrazise sau ridiculizate, oamenii pot reacționa agresiv, în special cei care refuză să adopte viziuni mai puțin favorabile și să-și ajusteze imaginea de sine, fiind refractari la feedbackul exterior. În acest context, agresivitatea rezultă dintr-o discrepanță percepută între două viziuni ale sinelui: o viziune internă favorabilă și o viziune externă mult mai puțin favorabilă.

În general, oamenii sunt reticenți să-și revizuiască propria imagine despre sine, cu atât mai puțin într-o direcție negativă.

O posibilă explicație este faptul că persoanele își doresc să aibă imagini cât mai favorabile despre sine și caută să-și îmbunătățească această imagine oricând este posibil (Greenwald, 1980; Taylor & Brown, 1988).

Altă ipoteză ar fi faptul că indivizii urmăresc să-și mențină autoevaluări constante, congruente, motiv pentru care evită de fiecare dată să-și modifice imaginea în funcție de un feedback extern (De la Ronde & Swann, 1993). Cu alte cuvinte, oamenii sunt receptivi la feedback-ul care le confirmă sau le consolidează imaginea de sine pe care o au deja formată. În acest sens, persoanele cu stimă de sine scăzută vor avea dificultăți în a accepta complimentele, se vor simți stânjeniți și intimidați de un feedback pozitiv deoarece contravine propriei lor imagini de sine. Pe de altă parte, persoanele cu o stimă de sine înaltă vor fi încântate de un feedback pozitiv, întrucât le validează actuala imagine.

Cu cât e mai mare stima de sine, cu atât mai mari sunt șansele de a primi un feedback negativ. Spre exemplu, oamenii care se consideră a fi în top 10% pe orice dimensiune, vor fi insultați sau amenințați oricând cineva asumă că sunt în centila 80, 50 sau 25. În contrast, cineva cu stimă de sine scăzută care crede că este abia în top 60%, ar fi amenințat doar de un feedback care îl poziționează în centila 25.

Acuratețea evaluărilor personale

De asemenea, efectul feedback-ului depinde în mare măsură de acuratețea autoevaluărilor personale. Un feedback corect va avea tendința să confirme autoevaluările persoanei, dacă acestea sunt acurate și să le infirme dacă sunt nerealist de pozitive. În acest mod, evaluările exagerate, pline de grandiozitate ale propriei persoane cresc frecvența cu care persoana întâmpină feedback negativ și amenințător la adresa sinelui.

Stimă de sine înaltă stabilă vs instabilă, fragilă

O persoană sigură de propriile abilități nu va fi foarte afectată de feedback contradictoriu, comparativ cu cineva mai nesigur. Astfel, acei oameni cu stimă de sine înaltă, dar fragilă, nesigură, instabilă sunt mai predispuși să reacționeze defensiv la amenințările imaginii personale decât cei cu stimă de sine înaltă, dar stabilă. Deși oricine are nevoie de validare socială într-o anumită măsură, anumiți oameni devin dependenți de ea (cei cu stimă de sine scăzută și cei cu stimă de sine înaltă, dar fragilă), iar alții sunt mult mai puțin influențați de ea (Kernis, Cornell, Sun, Berry & Harlow, 1993).

Rolul mediator al afectelor

Când imaginea pozitivă despre sine este confruntată, persoana are două opțiuni. Fie va accepta feedback-ul exterior și își va revizui imaginea într-o direcție mai puțin favorabilă, situație în care va resimți tristețe, anxietate, respingere, fie va respinge feedback-ul și-și va întări imaginea pozitivă, situație în care persoana devine ostilă, furioasă, din cauza caracterului nedrept perceput al feedback-ului primit. Astfel, agresivitatea poate fi privită ca o modalitate dezadaptativă de reglare a afectelor. Pentru a evita stările emoționale neplăcute precum rușinea, tristețea, dezamăgirea față de propria persoană, persoana refuză să reflecteze asupra informației care o pune într-o lumină nefavorabilă. Răspunsurile furioase, agresive sunt un mod de a evita suferința presupusă de o revizuire negativă a sinelui.

Agresivitatea îndreptată către evaluator mai poate avea rolul de a-l pedepsi, de a-l descuraja pe viitor să exprime evaluări similare (Felson, 1994). Apoi, un atac violent reușit asupra cuiva are o semnificație simbolică de dominanță, ceea ce consolidează imaginea de sine a agresorului ca fiind superior victimei. În acest fel violența poate fi o modalitate de auto-afirmare (Steele, 1988). Prin agresarea persoanei care oferă feedback negativ.

Scopuri de abordare/apropiere vs evitare/prevenire

Căutarea unor oportunități de promovare și consolidare a imaginii de sine este o tendință mai des întâlnită în rândul persoanelor cu stimă de sine înaltă, decât scăzută (Baumeister, Tice & Hutton, 1989; Tice, 1991, 1993). De altfel, există corelații pozitive între narcisism și ostilitate, agresivitate, respectiv psihopatie (Raskin, Novacek & Hogan, 1991; Hare, 1993). Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială (cunoscută și sub denumirea de ”psihopatie”) au sentimente de grandoare, de superioritate și tind să-i privească pe ceilalți ca simple obiecte pe care să le exploateze sau manipuleze.

Pe de altă parte, orientarea către protejarea sinelui (evitarea pierderii imaginii pozitive) este mai degrabă o caracteristică a persoanelor cu stimă de sine scăzută, deoarece ele anticipează mereu un posibil eșec și capacități reduse de a-i face față. 

Stima de sine globală vs stima de sine specifică

Stima de sine poate fi globală sau specifică. Cea globală reprezintă o evaluare generală asupra propriei persoane, pe când cea specifică se referă la anumite abilități, trăsături, competențe particulare. Un studiu a arătat, oarecum intuitiv, că stima de sine globală este relaționată cu starea de bine generală, pe când stima de sine specifică se asociază cu anumite comportamente și performanțe specifice – de exemplu, performanța la teste matematice, abilități artistice, de citire. Dacă știu că cineva are o stimă de sine globală crescută nu îmi spune multe despre evaluarea sa cu privire la capacitatea de a scrie sonete și invers, faptul că cineva se consideră total inapt în a scrie sonete nu e un indiciu asupra sentimentelor sale generale cu privire la valoarea personală (Rosenberg et al., 1995). Relația dintre stima de sine globală și cea specifică depinde de importanța acordată fațetei specifice în care mă autoevaluez. Cu alte cuvinte, măsura în care stima de sine specifică – de exemplu, legată de performanța academică influențează sentimentul general de valoare personală depinde de gradul în care valorizez performanța academică (cât de important este acest aspect pentru mine). De aceea, atunci când proiectăm intervenții care să vizeze îmbunătățirea stimei de sine, este important să știm care fațetă a acestui construct dorim s-o modificăm pentru rezultate optime.

Membrii grupurilor stigmatizate evită amenințările la stima de sine prin o serie de strategii: compararea doar cu membrii din interiorul grupului din care fac parte mai degrabă decât membrii din alte grupuri mai avantajate (Crocker & Major, 1989), devalorizarea acelor domenii în care alte persoane sunt avantajate și valorizarea celor în care ei au un avantaj. Spre exemplu, dacă o persoană are acces redus la educație și imposibilitatea de a investi financiar în studiu, va desconsidera importanța și valoarea studiului, în favoarea altor aspecte care să faciliteze succesul sau reușita.

psih. Daniela Dociu, MA
Contributor for TestCentral, Scientific Consultant @ Choice

Referințe:

Crocker, J., & Park, L. E. (2004). The costly pursuit of self-esteem. Psychological bulletin, 130(3), 392.

Crocker, J., & Major, B. (1989). Social stigma and self-esteem: The self-protective properties of stigma. Psychological review, 96(4), 608.

Chamberlain, J. M., & Haaga, D. A. (2001). Unconditional self-acceptance and psychological health. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 19(3), 163-176.

Pyszczynski, T., Greenberg, J., Solomon, S., Arndt, J., & Schimel, J. (2004). Why do people need self-esteem? A theoretical and empirical review. Psychological bulletin, 130(3), 435.

Metcalfe, J., & Mischel, W. (1999). A hot/cool-system analysis of delay of gratification: dynamics of willpower. Psychological review, 106(1), 3.

Dweck, C., & Molden, D. C. (2000). Self theories. Handbook of competence and motivation, 122-140.

Crocker, J., & Nuer, N. (2004). Do people need self-esteem? Comment on Pyszczynski et al.(2004).

Crocker, J., & Wolfe, C. T. (2001). Contingencies of self-worth. Psychological review, 108(3), 593.

Crocker, J. (2002). Contingencies of self-worth: Implications for self-regulation and psychological vulnerability. Self and Identity, 1(2), 143-149.

Swann Jr, W. B., Chang-Schneider, C., & Larsen McClarty, K. (2007). Do people's self-views matter? Self-concept and self-esteem in everyday life. American Psychologist, 62(2), 84.

Leary, M. R., Tambor, E. S., Terdal, S. K., & Downs, D. L. (1995). Self-esteem as an interpersonal monitor: The sociometer hypothesis. Journal of personality and social psychology, 68(3), 518.

Leary, M. R., & Downs, D. L. (1995). Interpersonal functions of the self-esteem motive. In Efficacy, agency, and self-esteem (pp. 123-144). Springer US.

Leary, M. R. (1999). Making sense of self-esteem. Current directions in psychological science, 8(1), 32-35.

Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2002). Self-esteem and socioeconomic status: A meta-analytic review. Personality and social psychology review, 6(1), 59-71.

Baumeister, R. F., & Leary, M. R. (1995). The need to belong: desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation. Psychological bulletin, 117(3), 497.

Baumeister, R. F., Smart, L., & Boden, J. M. (1996). Relation of threatened egotism to violence and aggression: the dark side of high self-esteem. Psychological review, 103(1), 5.

Bushman, B. J., & Baumeister, R. F. (1998). Threatened egotism, narcissism, self-esteem, and direct and displaced aggression: Does self-love or self-hate lead to violence?. Journal of personality and social psychology, 75(1), 219.

Cale, E. M., & Lilienfeld, S. O. (2006). Psychopathy factors and risk for aggressive behavior: A test of the “threatened egotism” hypothesis. Law and human behavior, 30(1), 51-74.

Rosenberg, M., Schooler, C., Schoenbach, C., & Rosenberg, F. (1995). Global self-esteem and specific self-esteem: Different concepts, different outcomes. American sociological review, 141-156.

Crocker, J. (2002). The costs of seeking self–esteem. Journal of Social Issues, 58(3), 597-615.

Ross, M., & Wilson, A. E. (2002). It feels like yesterday: self-esteem, valence of personal past experiences, and judgments of subjective distance. Journal of personality and social psychology, 82(5), 792.

Greenberg, J., Pyszczynski, T., & Solomon, S. (1986). The causes and consequences of a need for self-esteem: A terror management theory. Public self and private self, 189, 189-212.

Twenge, J. M. (2000). The age of anxiety? The birth cohort change in anxiety and neuroticism, 1952–1993.

Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2001). Age and birth cohort differences in self-esteem: A cross-temporal meta-analysis. Personality and Social Psychology Review, 5(4), 321-344.

Heatherton, T. F., & Baumeister, R. F. (1991). Binge eating as escape from self-awareness. Psychological bulletin, 110(1), 86.

Barkow, J. H. (1989). Darwin, sex, and status: Biological approaches to mind and culture. University of Toronto Press.

Hill, S. E., & Buss, D. M. (2006). The evolution of self-esteem. Self-esteem issues and answers: A sourcebook of current perspectives, 328-333.

Leary, M. R., Cottrell, C. A., & Phillips, M. (2001). Deconfounding the effects of dominance and social acceptance on self-esteem. Journal of personality and social psychology, 81(5), 898.

Griffin, D. W., & Bartholomew, K. (1994). Models of the self and other: Fundamental dimensions underlying measures of adult attachment. Journal of personality and social psychology, 67(3), 430.

Murray, S. L., Holmes, J. G., Griffin, D. W., Bellavia, G., & Rose, P. (2001). The mismeasure of love: How self-doubt contaminates relationship beliefs. Personality and Social Psychology Bulletin, 27(4), 423-436.

Murray, S. L. (2006). Self-esteem: Its relational contingencies and consequences. Self-esteem issues and answers: A sourcebook of current perspectives, 350-366.
Taylor, S. E., & Brown, J. D. (1988). Illusion and well-being: a social psychological perspective on mental health. Psychological bulletin, 103(2), 193.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being. American psychologist, 55(1), 68.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The" what" and" why" of goal pursuits: Human needs and the self-determination of behavior. Psychological inquiry, 11(4), 227-268.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Intrinsic and extrinsic motivations: Classic definitions and new directions. Contemporary educational psychology, 25(1), 54-67.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). The darker and brighter sides of human existence: Basic psychological needs as a unifying concept. Psychological Inquiry, 11(4), 319-338.
Crocker, J., Karpinski, A., Quinn, D. M., & Chase, S. K. (2003). When grades determine self-worth: consequences of contingent self-worth for male and female engineering and psychology majors. Journal of personality and social psychology, 85(3), 507.

Crocker, J., Luhtanen, R. K., Cooper, M. L., & Bouvrette, A. (2003). Contingencies of self-worth in college students: theory and measurement. Journal of personality and social psychology, 85(5), 894.

Vohs, K. D., & Heatherton, T. F. (2001). Self-Esteem and threats to self: implications for self-construals and interpersonal perceptions. Journal of personality and social psychology, 81(6), 1103.