Stima de sine. Este benefic să urmărim creșterea stimei de sine? Alternative ale ei – acceptarea necondiționată (partea a III-a)

30/08/2017

Stima de sine ca stare este oscilantă și puternic dependentă de succesele/eșecurile din prezent, modificându-se în funcție de ele. Majoritatea teoriilor psihologice afirmă faptul că stima de sine ca stare este o forță motivațională, asociată cu o serie de rezultate pozitive, în ciuda faptului că urmărirea stimei de sine în mod clar duce la consecințe negative și comportamente nesănătoase. Nevoia de a crede că suntem valoroși ne impulsionează spre acțiune și modelează felul în care gândim despre noi, despre ceilalți și despre evenimentele din viața noastră (Crocker, 2002; Ross, 2002; Leary & Baumeister, 2000). Deoarece stima de sine ca stare fluctuează, iar aceste fluctuații au consecințe afective puternice (ne fac să ne simțim bine sau rău), oamenii sunt puternic motivați să urmărească creșterea stimei de sine. 

De ce urmăresc oamenii stima de sine?

Ideea că oamenii sunt motivați să-și mențină o imagine de sine pozitivă este universal valabilă și susținută de teoriile psihologice. Totuși, cum se explică acest lucru?

Teoria managementului terorii (Greenberg, Pyszczynski, & Solomon, 1986) asumă faptul că oamenii sunt motivați să aibă evaluări pozitive cu privire la sine deoarece stima de sine oferă un suport împotriva anxietății provocate de conștientizarea propriei morți. Cercetările empirice au arătat că niveluri crescute ale stimei de sine reduc anxietatea și comportamentele defensive în momentul reamintirii caracterului trecător, efemer al vieții. Cu alte cuvinte, ne simțim mai invincibili, mai puțin vulnerabili în fața morții atunci când avem o stimă de sine crescută. Din perspectiva acestei teorii, stima de sine este o construcție culturală, care implică un sentiment al valorii personale derivat din îndeplinirea unor standarde sociale, un sentiment că persoana are o contribuție valoroasă la universul din care face parte. Atunci când avem o stimă de sine ridicată, trăim mai multe emoții pozitive, avem o stare de bine, drept pentru care suntem mai capabili să gestionăm stresul și provocările vieții.

Totuși, această explicație este oarecum paradoxală deoarece creșterea stimei de sine duce și la creșterea valorii percepute a propriei persoane, ceea ce face moartea o pierdere și mai mare. În plus, deși nivelurile stimei de sine au crescut în SUA în ultimii 20 ani, tulburările de anxietate și cele depresive au crescut și ele (Twenge, 2000; Twenge & Campbell, 2001). Acest lucru arată că deși creșterea stimei de sine poate reduce anxietatea, urmărirea ei constantă o poate crește.

Altă teorie, numită teoria sociometrică propune că stima de sine funcționează ca un ”termometru intern” care monitorizează semnalele din jur și e sensibil la indicii sociali ce se relaționează cu propria valoare (Leary et al., 1995; Leary & Baumeister, 2000). Potrivit acestei perspective, oamenii urmăresc stima de sine deoarece comportamentele care conduc la creșterea stimei de sine (de exemplu,. îndeplinirea standardelor culturale/sociale) cresc și sentimentul de apartenență la grup, de incluziune și acceptare din partea celorlalți. Acest lucru îi motivează pe oameni să se comporte în maniere acceptabile social, care scad riscul de excluziune socială (Leary & Baumeister, 2000). Astfel, stima de sine oferă informații cu privire la măsura în care persoana e acceptată în relații valoroase, importante și apropiate. Teoria se bazează pe asumpția că ființele umane au o nevoie inerentă de a aparține unor grupuri, deoarece acest lucru facilita supraviețuirea și reproducerea în trecutul nostru îndepărtat (Baumeister & Leary, 1995).

O altă teorie sugerează că stima de sine reflectă statutul unui individ în structura socială, ceea ce implică faptul că oamenii simt nevoia să aibă un rol valorizat într-un grup de apartenență. Acest lucru era valabil cu precădere în mediul ancestral ierarhic al strămoșilor nostri, dar se poate perpetua și astăzi (Barkow, 1989). O serie de studii au arătat faptul că feedback-ul pozitiv cu privire la abilitățile de leardership (relaționate cu un statut înalt în ierarhia socială) crește stima de sine, iar stima de sine e pozitiv corelată cu percepția persoanei că deține un rol dominant (Leary, Cottrell & Phillips, 2001)

Din perspectiva teoriei atașamentului, stima de sine scăzută e corelată cu un model al sinelui negativ în relații (Griffin & Bartholomew, 1994) și sentimentul că persoana nu e valorizată de către ceilalți (Muray, Holmes, Griffin, Belavia & Rose, 2001). Un individ cu un stil de atașament anxios/preocupat are o imagine negativă despre sine și o imagine pozitivă despre ceilalți. Astfel, oamenii pot urmări stima de sine pentru că atunci când au succes, sunt mai încrezători că ceilalți îi vor accepta, iar anxietatea cu privire la a fi exclus din relațiile sociale scade (Crocker & Park, 2004).

  

Competența percepută și optimism. Oamenii mai pot urmări stima de sine pentru că o stimă de sine crescută contribuie la sentimentul de competență, control și autoeficacitate (încredere și optimism cu privire la capacitatea cuiva de a realiza o sarcină). Aceste sentimente în schimb reduc anxietatea pentru că oamenii au convingerea că pot face față provocărilor vieții (Taylor & Brown, 1988).

Când urmărirea stimei de sine se soldează cu succese, poate avea beneficii emoționale și motivaționale, deoarece ne simțim bine. Totuși, pe termen scurt și lung ea are o serie de costuri și ne îndepărtează de la îndeplinirea nevoilor fundamental umane (de competență, relaționare, autonomie), conducând la autoreglare deficitară, performanță slabă în situații dificile, sănătate fizică și mintală proastă (Baumeister & Leary, 1995; Crocker, 2002; Deci & Ryan, 2000). De asemenea, alte motivații în afară de urmărirea stimei de sine pot sta la baza acelorași comportamente. Spre exemplu, conform teoriei auto-determinării, studenții își pot dori să obțină rezultate bune deoarece: a) consideră ca este important b) le place să studieze c) vor fi recompensați.

Când oamenii urmăresc stima de sine, acțiunile lor sunt ghidate de convingeri legate de ce este nevoie să facă sau cum trebuie să fie pentru a avea valoare ca persoană.Am reușit” se transformă în ”Sunt un om de succes, deci sunt valoros”, iar ”Am eșuat” în ”Sunt un eșec, deci mă simt fără valoare.

În domeniile importante și valoroase pentru noi (de exemplu, familie, carieră, aspect fizic, renume, bani), investim stima de sine, adică avem scopul de a ne valida abilitățile și calitățile în mod special în acele domenii. Astfel, valoarea noastră devine dependentă de succesul în domeniile respective. Când urmărim să ne validăm propria valoare în acest mod, apar o serie de consecințe negative: privim învățarea ca o modalitate de a atinge performanța, în loc să privim succesul și eșecul (performanța) ca o modalitate de învățare, suntem preocupați de sine în detrimentul celorlalți, iar când succesul este incert devenim anxioși și facem lucruri care scad probabilitatea lui – spre exemplu procrastinăm sau creăm scuze pentru eșec.

Oamenii diferă în ceea ce cred că trebuie să fii sau să faci pentru a fi o persoană ”de valoare”, deci în cel fel de evenimente produc o creștere sau o scădere a stimei de sine (Crocker & Wolfe, 2001). Unii pun preț pe a fi frumos, slab sau puternic; alții pe a fi virtuos/moral, pe a acumula bogății sau a avea succes profesional. Spre exemplu, a-și baza stima de sine pe succesul academic se corelează puternic cu scopul de a-și valida inteligența prin munca școlară (Crocker, 2003). O persoană sensibilă la respingerea celorlalți, care are o stimă de sine puternic dependentă de iubirea și aprobarea celor din jur, este hipervigilentă la semne de dezaprobare și detectează respingerea chiar și în situații ambigue. O asfel de persoană reacționează puternic la aceste semnale, ceea ce în schimb deteriorează relațiile apropiate și îi confirmă expectanțele că ceilalți o vor respinge (principiul auto-profeției), creând exact lucrul de care îi era teamă prin sufocarea și căutarea exagerată a unor asigurări din partea celuilalt. Stima de sine astfel depinde de succesul sau eșecul perceput în domeniile importante pentru oameni.

Cum urmăresc oamenii stima de sine?

Persoanele cu o stimă de sine înaltă sunt mai siguri de propriile abilități, drept pentru care sunt mai puțin preocupați să evite riscurile, eșecurile și e mai probabil să aibă scopuri de abordare, implicându-se în activități provocatoare pentru a urmări succesul (Crocker, 2002). Aceștia răspund la amenințări prin desconsiderarea/minimizarea feedback-ului negativ, evidențierea propriilor abilități și o atitudine mai independentă (Vohs & Heartheton, 2001). Astfel, persoanele cu stimă de sine crescută urmăresc stima de sine prin dominanță și competență. Aceste persoane încearcă să se pună într-o lumină favorabilă, să iasă în evidență prin eclipsarea celorlalți, depunând eforturi considerabile pentru a-și demonstra propriile calități. Scopurile de abordare vizează reducerea discrepanței dintre starea actuală și scopul dorit, în încercarea de atinge un standard personal sau cultural valorizat (de exemplu, a fi popular, inteligent, virtuos).

În contrast, indivizii cu stimă de sine scăzută sunt mai preocupați să evite eșecul, adică situațiile cu risc, în care se simt nesiguri, drept pentru care au scopuri de evitare/prevenire. Aceștia acceptă feedback-ul negativ, caută reasigurări din partea celorlalți și urmăresc stima de sine prin căutarea acceptării și a interdependenței. Aceste persoane sunt mai degrabă precaute, atente în a evita greșelile care le-ar putea pune într-o lumină nefavorabilă. Scopurile de evitare vizează creșterea discrepanței dintre starea actuală și scopul valorizat, adică încercarea de a se distanța față de atributele pe care cineva le asociază cu a fi lipsit de valoare (de exemplu, a fi respins social, incompetent, neatrăgător).

Oamenii diferă în reacțiile lor și din prisma teoriei personale cu privire la abilități. Cei care au o ”teorie a entității” cred că abilitățile sunt înnăscute, fixe și nu pot fi modelate, drept pentru care un eșec înseamnă o lipsă de abilități care nu poate fi îmbunățățită prin efort suplimentar. Cei cu o ”teorie incrementală” cred că abilitățile pot fi învățate și perfecționate, drept pentru care un eșec poate fi combătut prin mai multe efoturi (Dweck, 2000). 

psih. Daniela Dociu, MA
Contributor for TestCentral, Scientific Consultant @ Choice

Referințe:

Crocker, J., & Park, L. E. (2004). The costly pursuit of self-esteem. Psychological bulletin, 130(3), 392.

Crocker, J., & Major, B. (1989). Social stigma and self-esteem: The self-protective properties of stigma. Psychological review, 96(4), 608.

Chamberlain, J. M., & Haaga, D. A. (2001). Unconditional self-acceptance and psychological health. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 19(3), 163-176.

Pyszczynski, T., Greenberg, J., Solomon, S., Arndt, J., & Schimel, J. (2004). Why do people need self-esteem? A theoretical and empirical review. Psychological bulletin, 130(3), 435.

Metcalfe, J., & Mischel, W. (1999). A hot/cool-system analysis of delay of gratification: dynamics of willpower. Psychological review, 106(1), 3.

Dweck, C., & Molden, D. C. (2000). Self theories. Handbook of competence and motivation, 122-140.

Crocker, J., & Nuer, N. (2004). Do people need self-esteem? Comment on Pyszczynski et al.(2004).

Crocker, J., & Wolfe, C. T. (2001). Contingencies of self-worth. Psychological review, 108(3), 593.

Crocker, J. (2002). Contingencies of self-worth: Implications for self-regulation and psychological vulnerability. Self and Identity, 1(2), 143-149.

Swann Jr, W. B., Chang-Schneider, C., & Larsen McClarty, K. (2007). Do people's self-views matter? Self-concept and self-esteem in everyday life. American Psychologist, 62(2), 84.

Leary, M. R., Tambor, E. S., Terdal, S. K., & Downs, D. L. (1995). Self-esteem as an interpersonal monitor: The sociometer hypothesis. Journal of personality and social psychology, 68(3), 518.

Leary, M. R., & Downs, D. L. (1995). Interpersonal functions of the self-esteem motive. In Efficacy, agency, and self-esteem (pp. 123-144). Springer US.

Leary, M. R. (1999). Making sense of self-esteem. Current directions in psychological science, 8(1), 32-35.

Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2002). Self-esteem and socioeconomic status: A meta-analytic review. Personality and social psychology review, 6(1), 59-71.

Baumeister, R. F., & Leary, M. R. (1995). The need to belong: desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation. Psychological bulletin, 117(3), 497.

Baumeister, R. F., Smart, L., & Boden, J. M. (1996). Relation of threatened egotism to violence and aggression: the dark side of high self-esteem. Psychological review, 103(1), 5.

Bushman, B. J., & Baumeister, R. F. (1998). Threatened egotism, narcissism, self-esteem, and direct and displaced aggression: Does self-love or self-hate lead to violence?. Journal of personality and social psychology, 75(1), 219.

Cale, E. M., & Lilienfeld, S. O. (2006). Psychopathy factors and risk for aggressive behavior: A test of the “threatened egotism” hypothesis. Law and human behavior, 30(1), 51-74.

Rosenberg, M., Schooler, C., Schoenbach, C., & Rosenberg, F. (1995). Global self-esteem and specific self-esteem: Different concepts, different outcomes. American sociological review, 141-156.

Crocker, J. (2002). The costs of seeking self–esteem. Journal of Social Issues, 58(3), 597-615.

Ross, M., & Wilson, A. E. (2002). It feels like yesterday: self-esteem, valence of personal past experiences, and judgments of subjective distance. Journal of personality and social psychology, 82(5), 792.

Greenberg, J., Pyszczynski, T., & Solomon, S. (1986). The causes and consequences of a need for self-esteem: A terror management theory. Public self and private self, 189, 189-212.

Twenge, J. M. (2000). The age of anxiety? The birth cohort change in anxiety and neuroticism, 1952–1993.

Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2001). Age and birth cohort differences in self-esteem: A cross-temporal meta-analysis. Personality and Social Psychology Review, 5(4), 321-344.

Heatherton, T. F., & Baumeister, R. F. (1991). Binge eating as escape from self-awareness. Psychological bulletin, 110(1), 86.

Barkow, J. H. (1989). Darwin, sex, and status: Biological approaches to mind and culture. University of Toronto Press.

Hill, S. E., & Buss, D. M. (2006). The evolution of self-esteem. Self-esteem issues and answers: A sourcebook of current perspectives, 328-333.

Leary, M. R., Cottrell, C. A., & Phillips, M. (2001). Deconfounding the effects of dominance and social acceptance on self-esteem. Journal of personality and social psychology, 81(5), 898.

Griffin, D. W., & Bartholomew, K. (1994). Models of the self and other: Fundamental dimensions underlying measures of adult attachment. Journal of personality and social psychology, 67(3), 430.

Murray, S. L., Holmes, J. G., Griffin, D. W., Bellavia, G., & Rose, P. (2001). The mismeasure of love: How self-doubt contaminates relationship beliefs. Personality and Social Psychology Bulletin, 27(4), 423-436.

Murray, S. L. (2006). Self-esteem: Its relational contingencies and consequences. Self-esteem issues and answers: A sourcebook of current perspectives, 350-366.
Taylor, S. E., & Brown, J. D. (1988). Illusion and well-being: a social psychological perspective on mental health. Psychological bulletin, 103(2), 193.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being. American psychologist, 55(1), 68.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The" what" and" why" of goal pursuits: Human needs and the self-determination of behavior. Psychological inquiry, 11(4), 227-268.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Intrinsic and extrinsic motivations: Classic definitions and new directions. Contemporary educational psychology, 25(1), 54-67.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). The darker and brighter sides of human existence: Basic psychological needs as a unifying concept. Psychological Inquiry, 11(4), 319-338.
Crocker, J., Karpinski, A., Quinn, D. M., & Chase, S. K. (2003). When grades determine self-worth: consequences of contingent self-worth for male and female engineering and psychology majors. Journal of personality and social psychology, 85(3), 507.

Crocker, J., Luhtanen, R. K., Cooper, M. L., & Bouvrette, A. (2003). Contingencies of self-worth in college students: theory and measurement. Journal of personality and social psychology, 85(5), 894.

Vohs, K. D., & Heatherton, T. F. (2001). Self-Esteem and threats to self: implications for self-construals and interpersonal perceptions. Journal of personality and social psychology, 81(6), 1103.

Sursa foto: http://ticplus.sozowebdesign.co.uk/images/uploaded/library/self%20esteem.png